fbpx

DJ Victor Stan

Pasiunea pentru muzică a fost prezentă încă de la vârsta fragedă de 6 ani când am avut contact pentru prima dată cu vioara, urmând Colegiul Național Ion Vidu și Conservatorul. De aici au prins rădăcini colaborările cu Filarmonica si Opera Națională Română Timișoara.

Din punct de vedere profesional, totul a luat naștere în urmă cu 15 ani la clubul CCCP din Timișoara, unde mergeam în fiecare weekend să îi ascult pe Dj Zoom, Mc Dee, Dj Oz, rezidenții de atunci. Stând mai mereu în pupitru alături de ei, mi-am focusat toată atenția spre muzică si pot confirma și în ziua de azi că am luat cea mai bună decizie.

În anul 2006 am luat parte la înființarea clubului Art 700, în calitate de manager, unde am dat startul serilor de salsa și karaoke. Clubul era din ce în ce mai plin și am decis să organizăm party-uri pentru studenți în serile de marți si joi, iar în weekend au urmat adevăratele seri de club.

Hiturile comerciale erau cele mai apreciate pentru că reușeau să mulțumească toate gusturile, muzica din cluburi era un mix de muzică internațională, doar hituri de nișă, deep house, tech house, underground.

Am continuat activitatea în cluburile No Name și Madness, reușind să aduc trenduri noi si fiind tot mai plăcut surpins de vibe-ul publicului.

Dj Maryo, bunul meu prieten pe care îl cunoșteam de când mă ocupam de Art, actualul meu asociat, mi-a propus in urmă cu 7 ani să mergem împreună la o nuntă pentru a asigura buna dispoziție a invitaților.
Era o provocare pentru mine, având în vedere că pentru un eveniment festiv era necesar să te orientezi în program după preferințele muzicale ale mirilor, vârsta invitaților, să reușești să îi ții cât mai mult pe ringul de dans. A fost un eveniment încheiat cu succes, fapt care a condus spre decizia de a continua să mergem în formula aceasta la evenimente, îmbinând experiența lui Maryo cu experiența mea din cluburi ca DJ si MC. Așa a luat naștere proiectul Event Sound Dj, reușind să aducem evenimentele din Timișoara la un alt nivel împreună cu alți dj talentați și implicați: Neciu Florin, Cristian Bălan, Alin Vlăducu și mulți alții care acum fac parte din familia noastră.

În fiecare an participăm la târgurile de la Amsterdam și Frankfurt pentru a descoperi ultimele tendințe apărute pe piață, investind constant în cele mai bune sisteme de sonorizare profesionale, lumini, ecrane LED și alte echipamente necesare. Este un domeniu care mie, personal, mi-a adus nenumărate satisfacții, am creat niște legături unice cu clienții care, în timp, au condus spre relații de prietenie, fiind alături de ei în toate momentele importante: cununii, nunți, botezuri, zile de naștere. Noi trebuie să le asigurăm clienților cele mai bune variante de sonorizări si echipamente pentru locația aleasă, să discutăm despre playlist-ul din ziua evenimentului care îl personalizăm în funcție de cerințele mirilor, de invitații acestora și, bineînțeles, să îi ținem pe ringul de dans până dimineața. Suntem atrași de experiențe noi, fiecare eveniment este unic pentru că nu se aseamănă cu cel de dinainte sau cu următorul, nu ne-am impus niciodată granițe muzicale, dăm culoare si personalizăm fiecare eveniment în parte. Echipa ESD, formată din 30 de dj si luminiști, datorită experienței de atâția ani în domeniu, este cea mai căutată la momentul actual în Timișoara de către cuplurile care vor să își uneasă destinele, dj noștri având darul de a crea o atmosferă aparte la evenimente, iar acest lucru rămâne întipărit în mintea invitaților.

Cu prietenie,
Victor Stan






DJ Victor Stan
ESD DJ Victor Stan
DJ Victor Stan
Stan Victor
DJ Victor Stan
Previous articleJosephine
Next articleThesaurus Wines

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cum să îți planifici dimineața nunții

După luni și luni de pregătiri și planificări, sosește și Ziua Nunții. Toată lumea în jur îți spune...

8 întrebări esențiale pentru organizarea unei nunți în 2021

Nu mai este un secret pentru nimeni că industria nunților s-a schimbat enorm în...

10 tradiții ciudate de la nunți din întreaga lume

Cred că fiecare dintre noi cunoaștem anumite tradiții, mai mult sau mai puțin practicate în ziua nunții. De la furatul miresei,...

Imagine Timisoara Festival revine!

💎 După o primă ediție care a fost receptată extrem de entuziast de către comunitate în 2019, Imagine Timisoara Festival își continuă...

Tot ce trebuie să știi înainte să participi la un târg de specialitate

Înainte de a te lăsa influențat negativ de titluri de articole precum “Participarea la târguri ca expozant nu mai e rentabilă” sau...

W3Schools