În urma discuțiilor cu clienții, am observat că cei mai mulți nu știu exact ce anume inseamnă plus valoare atunci când vorbim despre un costum și din acest motiv este foarte greu să stabileasca optimul de calitate-preț.
Prin urmare am decis să împărtășesc cu voi, cele mai importante aspecte care să ajute la stabilirea cât mai corectă a valorii unei ținute.
COSTUMUL – indiferent că vorbim despre unul business, unul de ceremonie sau unul casual, consider costumul piesa cea mai importantă din garderoba unui bărbat, iar cele mai întalnite elemente decizionale, de care totuși de cele mai multe ori nu se ține cont atunci când se ia în calcul achiziția unui costum, sunt următoarele:
Croiala – pentru ca un costum să stea bine, croiala este cel mai important aspect; unii sunt mai norocoși și li se potrivește croiala costumelor READY-TOWEAR (adică costumele fabricate în serie), alții au nevoie de un costum pe comandă, fie MADE-T-OMEASURE (unde se rezolvă peste 99% din problemele de croială), dar totuși sunt și persoane, care din diferite motive (un fizic mai special – se intalneste foare rar) au nevoie de costumul BESPOKE (adică mersul clasic la croitor), singura problemă cu cel din urmă este faptul că în România este aproape imposibil să găsești un croitor foarte bun si cu aparatură de lucru performantă, și dacă îl găsești, prețul este pe măsură.
Țesătura – adică materialul sau stofa din care este realizat costumul; un prim semn al unei țesături de calitate, este renumele producătorului (ex. Ermenegildo Zegna, Holland & Sherry, Lanificio Cerruti, Vitale Barberis, Dormeuil etc); un alt indicator de calitate este finețea firului de lână (marcat de obicei prin textul ”Super 100’s – până la Super 250’s uneori” practic cu cât acest număr este mai mare, cu atât firul de lână este mai subțire, iar țesatura devine mai fină și mai plăcută la purtat; la fel de importantă este compoziția care în funcție de specific sau de sezon poate să difere, dar poate cel mai important este ca stofa să fie facuta in totalitate din fibre naturale (lână, mătase, in, bumbac etc).
Customizarea – sunt convins ca un nasture special, o butonieră contrast sau o căptușeală interioară aleasă dintro varietate frumoasă pot contribui decisiv la PLĂCEREA de a purta un costum; să nu uitam nici de tipul de rever, de buzunare, dos de guler sau tighel – de toate aceste elemente te sfătuiesc să ții cont atunci cand te gândești să cumperi un costum.
Gandește-te bine înainte de a cumpăra un costum și consultă un specialist în domeniu! S-ar putea ca experiența ta să fie îmbunătățită semnificativ.
Text: Octavian Borod